Acasa Promo A început Festivalul Național de Muzică Ușoară Mamaia, ediția 61 – o seară care ne-a lăsat fără cuvinte

A început Festivalul Național de Muzică Ușoară Mamaia, ediția 61 – o seară care ne-a lăsat fără cuvinte

Autor: Roxana Stoian
0 comentariu 76 vizualizari 5 minute timp estimat

A început Festivalul Național de Muzică Ușoară Mamaia, ediția 61, iar prima seară ne-a adus aminte de ce iubim muzica nemuritoare și artiștii talentați care ne-o aduc aproape.

Într-o atmosferă legendară, scena amplasată în Piațeta Perla din stațiune, a găzduit show-uri memorabile, în prezența unui public entuziast și emoționat. Dacă n-ai apucat să ajungi la eveniment, lasă-ne să-ți povestim despre ce a fost vorba.

După ce anul trecut am celebrat ediția aniversară „Mamaia 60” și am concluzionat încă odată că tradițiile au rolul lor în inimile noastre, în 2024, festivalul a revenit la formula de concurs de creaţie şi de interpretare.

Concursul se desfășoară în două etape, cea de muzică ușoară, între 23 și 25 august și cea de muzică și dans popular, între 28 și 30 august.

Pentru Marele Trofeu se vor lupta 10 artiști la Secțiunea de Interpretare și 10 compozitori la Secțiunea de Creație, jurizați de:

  • Horia Moculescu, președintele juriului
  • Corina Chiriac
  • Liana Stanciu Georgescu
  • Laura Parfinov
  • Marian Cioaca
  • Ionel Tudor
  • Marius Țeicu

În ceea ce privește sistemul de votare, votul publicului valorează 50% din nota finală, iar 50% valorează votul juriului. Cei prezenți pot vota prin SMS la un număr care va fi anunțat în timpul concursului sau online, pe site-ul evenimentului.

Concurenții care au participat la concurs vineri seara au putut fi votați de la ora 19:00 la 00:00, iar cei care intră în concurs sâmbătă seara, pot fi votați la fel, în ziua respectivă.

În prima seară, concurenții de la secțiunea interpretare au fost: Adriana Gavrilă, Delia Racu, Maria Filipoiu, Carla Boboc și Raisa Andra Dinu în timp ce la secțiunea creație au intrat în concurs piese compuse de Mihai Alexandru, Dan Creimerman, Nicolae Caragia, Sergiu Rudichi, Dan Pavelescu.

În această seară, la concursul secțiunii interpretare vor urca pe scenă concurenții: Bryana Holingher, Luana Maria Toader, Catinca Leu, Ileana Paula Both și Melissa Antonesi, iar la secțiunea creație vor fi interpretate piese ale compozitorilor Codruț Valentin Croitoru & Dominique Simionescu, Cristian Faur, Răzvan Adam Popa (Adam Skye), Viorel Gavrilă, Marius Moga, Vizi Imre, Răzvan Matache, Mihai Dumitrescu.

Anca Țurcașiu și Aurelian Temișan, foști concurenți la „Festivalul Național de Muzică Ușoară Mamaia”, sunt gazdele noastre și ne-au ghidat pe tot parcursul serii, într-o incursiune muzicală magică.

A fost o noapte care ne-a rămas in suflet, unde emoțiile au fost vedetele principale, iar cei prezenți au contribuit la atmosfera spectaculoasă de pe litoral.

Fiecare instrument, fiecare notă, într-o perfectă armonie! Orchestra Festivalului Național de Muzică Ușoară Mamaia ne-a oferit un spectacol de excepție.

În liniștea nopții, vocile de la Festivalul Național de Muzică Ușoară Mamaia au devenit ecourile emoțiilor noastre.

Iată câteva dintre momentele senzaționale ale serii:

  • Legenda muzicii ușoare românești, Horia Moculescu, ne-a încântat cu un recital de excepție alături de fiica lui, Nidia
  • Aurelian Temișan a interpretat una dintre piesele secțiunii creație și ne-a demonstrat încă o dată de ce este unul dintre cei mai iubiți artiști români!
  • Paula Seling, prezentă tot ca interpretă a unei piese la secțiunea creație a fermecat publicul cu vocea ei unică!
  • recitalul Zdob și Zdub a ridicat publicul în picioare, în timp ce prietenii de la 3 Sud Est au redefinit nostalgia!

  • Compact ne-a adus aminte că muzica unește suflete…
  • Iar Horia Brenciu & HB Orchestra au încheiat o seară magica de neuitat.

S-a scris istorie, dar nu uita să intri și pe site-ul oficial al event-ului.

Evenimentul continuă, în seara aceasta cu noi concurenți la secțiunile creație și interpretare urmate de recitaluri susținute de Florin Ristei, Connect-r și Loredana!

Ne vedem la malul mării!

Lasa-ne un comentariu

* Prin utilizarea acestui formular sunteți de acord cu stocarea și utilizarea datelor dumneavoastră de către acest site web.

Articole similare

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accepta Mai multe

Politica de cookies

Noua editie este aici!

Descopera cele mai recente articole si grabeste-te sa fi printre primii cititori. Nu rata noutatile si informatiile exclusiviste.

Revista poate fi achizitionata de la distribuitorii de presa sau online de pe siteul www.publisol.ro